Pensia de invaliditate

Cine are dreptul la pensie de invaliditate – Pot beneficia de pensie de invaliditate persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza:

  • accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, conform legii;
  • neoplaziilor, schizofreniei sau SIDA;
  • bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.

Acestora li se adaugă:

  • elevii, ucenicii şi studentii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă în urma accidentelor de muncă sau bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza practicii profesionale;
  • persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă în urma participării la Revoluţia din decembrie 1989 sau în legatură cu evenimentele revoluţionare din decembrie 1989 (au dreptul la pensie de invaliditate în aceleaşi condiţii în care se acordă persoanelor care au suferit accidente de muncă).

În raport cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, INVALIDITATEA este:

de GRADUL I pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de autoservire (autoîngrijire, activităţi gospodăreşti, etc), necesitând asistenţă permanentă din partea unei alte persoane.
de GRADUL II pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea capacităţii de autoservire (autoîngrijire, activităţi gospodăreşti, etc.).
de GRADUL III pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel puţin jumătate din timpul normal de muncă.

Stabilirea gradului de invaliditate se face în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 155/2011 pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă.

A. ÎNCADRAREA ÎN GRAD DE INVALIDITATE

Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, de către medicul expert al asigurărilor sociale.

Persoanele care solicită expertiza medicală a capacităţii de muncă depun o CERERE (anexa nr. 10) la cabinetul de expertiză medicală din cadrul casei teritoriale de pensii competente, în funcţie de domiciliu.

Cererea va fi însoţită de următoarele acte:

  • actul de identitate;
  • documentele medicale din care să rezulte afecţiunile prezentate şi rezultatele investigaţiilor necesare pentru susţinerea diagnosticului clinic şi funcţional;
  • adeverinţă eliberată de angajator care să ateste numărul de zile de concediu medical, cumulat în ultimele 12/24 de luni, cu menţionarea datei ultimei zile de concediu medical;documentul din care să rezulte cauza invalidităţii;
  • documentul care să ateste data ivirii invalidităţii. După înregistrarea /completarea documentaţiei medicale, medicul expert de la cabinetul unde a fost depusă cererea de expertiză medicală a capacităţii de muncă programează bolnavul pentru expertizare.

După examinarea bolnavului şi analizarea documentaţiei medicale, medicul expert completează raportul de expertiză medicală şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă.

Decizia medicală poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Medicală de Contestaţii

Pensia de invaliditate se acordă în funcţie de stagiul de cotizare efectiv realizat de persoana asigurată, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care invaliditatea a intervenit ca urmare a unui accident de munca, a unei boli profesionale, a tuberculozei, neoplaziilor, SIDA sau în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare, asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate indiferent de stagiul de cotizare.

! Pensionarii de invaliditate încadrati în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizatie pentru însoţitor, în cuantum fix (80% din valoarea unui punct de pensie).

B. REVIZUIREA MEDICALĂ

Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodic, în funcţie de afecţiune, la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilete de medicul expert.

Documentaţia pentru revizuirea medicală la termen cuprinde:

  • referatul medical detaliat cu consemnarea stării prezente şi evoluţiei bolii, a datelor clinice şi paraclinice care susţin diagnosticul clinic, completat de către medicul curant, specialist pentru afecţiunile invalidante;
  • rezultatele investigaţiilor solicitate;
  • bilete de ieşire din spital sau foi de observaţie clinică, pentru spitalizările recente;
  • datele din fişa de dispensarizare a bolnavului, după caz;
  • programul recuperator completat de medicii curanţi.

După fiecare revizuire medicală, medicul expert emite o nouă decizie medicală, prin care stabileşte:

menţinerea în acelaşi grad de invaliditate;

încadrarea în alt grad de invaliditate;

redobândirea capacităţii de muncă.

Dreptul de pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicală asupra capacităţii de muncă, în urma revizuirii medicale.

! Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală.

! Revizuirea medicală se poate efectua şi la cererea pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, după caz, s-a agravat.

Nu mai sunt supuşi revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care:

  • Prezintă invalidităţi care afectează ireversibil capacitatea de muncă.
  • Au împlinit vârstele standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010.
  • Au vârsta mai mică cu până la 5 ani faţă de vârsta standard de pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare, conform Legii nr. 263/2010.

TRECEREA DE LA PENSIE DE INVALIDITATE LA PENSIE PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ

Începând cu 1 ianuarie 2011, la împlinirea vârstei standard de pensionare sau a vârstei standard reduse, pensia de invaliditate se transformă din oficiu în pensie pentru limită de vârstă şi se acordă cuantumul şi punctajul cel mai avantajos, începând cu data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Indemnizaţia de însoţitor prevăzută pentru pensionarii de invaliditate de gradul I se menţine şi pe durata acordării pensiei pentru limită de vârstă.