STAGIUL DE COTIZARE
Data ultimei modificări: 09/09/2024
Articolul 13 din Legea nr. 360/2023:
Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:
a). perioadele de vechime în muncă realizate până la data de 1 aprilie 2001, pentru care s-a datorat sau, după caz, s-a datorat și plătit contribuție de asigurări sociale;
b). perioadele necontributive care au constituit vechime în muncă în baza legislației în vigoare până la data de 1 aprilie 2001 sau, după caz, stagiul de cotizare conform legislației ulterioare acestei date;
c). timpul util la pensie realizat de agricultori și durata de asigurare, în condițiile reglementate de Legea nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d). perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, în care persoanele au fost asigurate, conform legii, în sistemul public de pensii.
Articolul 14 din Legea nr. 360/2023:
(1) În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul:
a). a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;
b). a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
c). a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
d). a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale;
e). a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani.
(2) Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel conform prevederilor alin. (1) lit. a) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere.
(3) Perioadele prevăzute la alin. (1) se valorifică numai în situația în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile Legii nr. 360/2023.
(4) Perioadele asimilate prevăzute la alin. (1) se valorifică pentru obținerea unei categorii de pensie în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Articolul 15 din Legea nr. 360/2023:
(1) Pentru perioadele care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în locurile de muncă în condiții deosebite sau în condiții speciale se acordă perioade suplimentare, care constituie stagiu de cotizare în condiții normale, după cum urmează:
a). 4 luni pentru fiecare an lucrat în locuri de muncă în condiții deosebite;
b). 6 luni pentru fiecare an lucrat în locuri de muncă în condiții speciale.
(2) Constituie stagiu de cotizare în condiții normale de muncă și perioadele suplimentare la vechimea în muncă acordată în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I și/sau a II-a de muncă.
(3) Constituie stagiu de cotizare în condiții normale de muncă și perioada suplimentară acordată pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiții deosebite și/sau speciale de muncă după data de 1 aprilie 2001.
Articolul 16 din Legea nr. 360/2023:
(1) Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin instrumente juridice internaționale la care România este parte.
(2) La stabilirea prestațiilor de asigurări sociale se iau în considerare stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii din România, precum și perioadele de asigurare realizate sau recunoscute conform legislației altor țări, în condițiile reglementate prin instrumente juridice internaționale la care România este parte.
(3) La deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă se valorifică și perioadele de încadrare în muncă realizate de asigurați în cadrul unei organizații internaționale cu sediul pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European, Elveției sau pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în măsura în care perioadele de încadrare în muncă sunt confirmate de organizația internațională.
(4) În sistemul public de pensii, obligațiile și prestațiile de asigurări sociale se achită în moneda națională.
(5) În cazul drepturilor salariale sau veniturilor asigurate stabilite în moneda altor țări, pe teritoriul României contribuțiile se plătesc în lei la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României valabil în data plății acestor drepturi.
Articolul 133 din Legea nr. 360/2023:
(1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 28 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2023, sunt încadrate în condiții speciale.
(2) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001 în activitățile care, conform prevederilor art. 28 alin. (1) lit. a)-c) și e) din Legea nr. 360/2023, sunt încadrate în condiții speciale, constituie stagii de cotizare în condiții speciale, conform legii, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare.
(3) Constituie stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă, potrivit art. 28 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2023, perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și a II-a de muncă și care, potrivit legislației în vigoare, începând cu data de 1 aprilie 2001 și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 sunt încadrate în condiții speciale de muncă.
(4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități, pe toată durata programului normal de lucru în fiecare lună, dintre cele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. d) și f)-j) din Legea nr. 360/2023 în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.
(5) Dovada vechimii în muncă în grupele I și/sau a II-a de muncă realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă, întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare.
(6) În situația în care perioadele de vechime în muncă realizată în grupele I și/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 9 din Legea nr. 360/2023, în original.
(7) Dovada stagiului de cotizare asimilat în condiții speciale conform alin. (4) se face prin adeverință eliberată de angajator, deținătorul legal de arhivă sau operatorul economic autorizat de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care are dreptul legal de a certifica aceste date, după caz, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 10 și Anexa nr. 11 din Legea nr. 360/2023, în original.
(8) Adeverințele care atestă încadrarea activității în grupele I și a II-a de muncă, respectiv asimilarea în condiții speciale, sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor primare care pot fi verificate și care au fost întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
(9) Prin documente primare care pot fi verificate se înțelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităților/ categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; actul administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extrasul din statele de plată din care să rezulte secția/atelierul/locul de muncă, precum și orice alte documente justificative.
(10) În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activității în grupele I și/sau a II-a de muncă/asimilării în condiții speciale, angajatorii sau deținătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date sunt obligați să pună la dispoziția CNPP și/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele primare prevăzute la alin. (9) pe baza cărora s-au eliberat aceste adeverințe, în vederea verificării respectării legislației în domeniu. Prelucrarea datelor se realizează în condițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.
(11) În situația în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (10), se constată încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă.
(12) În situația în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (10), se constată încălcări ale legislației care reglementează asimilarea locurilor de muncă în condiții speciale sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverințelor prevăzute la alin. (7), perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă în grupa I sau, după caz, în condiții normale de muncă.
Articolul 134 la Legea nr. 360/2023:
(1) În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea actelor doveditoare depuse la documentația pentru stabilirea/modificarea prestațiilor de asigurări sociale și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii și/sau CNPP pot solicita, în scris sau prin poșta electronică, persoanei/pensionarului/angajatorului sau deținătorului legal de arhivă sau operatorului economic autorizat de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care are dreptul legal de a certifica aceste date, după caz, pentru clarificarea situațiilor respective, documente și informații suplimentare. Prelucrarea datelor se realizează în condițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016.
(2) Persoanele juridice care au dreptul legal de a certifica aceste date necesare stabilirii drepturilor de asigurări sociale sunt obligate să transmită casei teritoriale de pensii și/sau CNPP copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor care au stat la baza emiterii documentelor respective.
(3) Angajatorii, deținătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date au obligația de a răspunde în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării. În această situație, termenul de soluționare a cererii de stabilire/modificare a prestațiilor de asigurări sociale și/sau a altor drepturi prevăzute de legi speciale se prelungește corespunzător.
(4) În cazul în care angajatorii, deținătorii legali de arhivă sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date infirmă realitatea datelor din documentul supus verificării sau nu transmit, în termenul prevăzut la alin. (3), documentele care au stat la baza eliberării acestuia sau documentele transmise conțin date contradictorii sau neconcludente, la stabilirea/modificarea drepturilor, casa teritorială de pensii și/sau CNPP nu va utiliza datele din documentele a căror realitate nu a fost confirmată sau, după caz, va proceda la revizuirea drepturilor, prin excluderea din calcul a datelor din respectivele documente.
(5) În situația în care angajatorii, deținătorii legali de arhivă sau operatorul economic autorizat de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care are dreptul legal de a certifica aceste date, după caz, transmit/transmite documentele solicitate cu depășirea termenului prevăzut la alin. (3), dar nu mai mult de 6 luni, decizia casei teritoriale de pensii se revizuiește, în condițiile legii.
Articolul 135 la Legea nr. 360/2023:
(1) Pentru perioadele prevăzute la art. 13 lit. a) și c), dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizate până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, în original.
(2) În situații excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă, declarate în condițiile legii, încetarea activității angajatorilor și/sau dacă arhiva acestora nu mai poate fi identificată, perioadele prevăzute la art. 13 lit. a) pot fi valorificate pe baza informațiilor, respectiv datelor preluate din carnetele de muncă existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, dacă informațiile introduse în baza de date, în cadrul activității de preluare din carnetele de muncă, sunt identice cu cele din carnetele de muncă scanate. Arhiva electronică cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă, cât și carnetele de muncă scanate.
(3) Dispozițiile alin. (2) vizează situațiile intervenite ulterior creării arhivei electronice.
Articolul 136 din Legea nr. 360/2023:
(1) În cazul în care în carnetul de muncă, în carnetul de asigurări sociale sau în oricare alt act prevăzut de lege au fost înregistrate salarii pe oră ori salarii pe zi, salariile lunare se vor calcula prin înmulțirea salariilor orare sau, după caz, zilnice cu numărul mediu de ore pe lună, respectiv cu numărul mediu de zile lucrătoare pe lună din perioadele respective, astfel:
a). 25,5 zile (204 ore) pe lună, pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1978;
b). 24,5 zile (196 ore) pe lună, pentru perioada 1 ianuarie 1978-28 februarie 1990;
c). 23,6 zile (189 ore) pe lună, pentru perioada 1 martie 1990-30 septembrie 1990;
d). 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru perioada 1 octombrie 1990-31 decembrie 1996;
e). 21,16 zile (169,33 ore) pe lună, pentru anul 1997;
f). 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 1998;
g). 21,50 zile (172 ore) pe lună, pentru anul 1999;
h). 21,67 zile (173,36 ore) pe lună, pentru anul 2000;
i). 21,42 zile (171,36 ore) pe lună, pentru anul 2001;
j). 21,25 zile (170 ore) pe lună, pentru anul 2002;
k). pentru anul 2003 și în continuare, numărul mediu de zile și, respectiv, de ore lucrătoare pe luni se vor calcula conform prevederilor art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la zilele de sărbătoare legală.
(2) În situațiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă sau în alte acte doveditoare nu sunt înregistrate salariile, la determinarea punctajelor lunare se utilizează, în locul acestora, salariul minim pe țară, în vigoare în perioada respectivă.
(3) Fac excepție de la prevederile alin. (2) perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963, pentru care, la determinarea numărului total de puncte, se utilizează:
a). un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele anterioare datei de 1 septembrie 1947, indiferent de nivelul drepturilor salariale înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite ori pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale;
b). un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962 și pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale și nici nu sunt dovedite;
c). un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962, în situația în care, prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare, rezultă, pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut la lit. b).
(4) În situația în care, pentru perioade ulterioare datei de 31 august 1947, în documentele doveditoare sunt înregistrate drepturi salariale nedenominate, acestea vor fi denominate în funcție de reformele monetare.
(5) Prevederile alin. (3) și (4) se aplică pentru toate perioadele care constituie stagiu de cotizare contributiv în sistemul public de pensii.
Articolul 137 din Legea nr. 360/2023:
(1) Pentru persoanele asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat până la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, la determinarea punctajului lunar se ia în calcul, după caz, salariul minim pe economie, brut sau net, sau salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective, venitul asigurat stipulat în contractul de asigurare la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi, înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date.
(2) Pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unități agricole cooperatiste, precum și pentru fiecare an de contribuție realizat de țăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, punctajul anual este 0,57255 puncte.
(3) Pentru perioadele de contribuție realizate conform Legii nr. 80/1992, la determinarea punctajului lunar se ia în calcul venitul asigurat la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
Articolul 138 din Legea nr. 360/2023:
(1) Pentru perioadele necontributive care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au constituit vechime în muncă utilă la pensie, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, sau salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.
(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) și b) realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, la determinarea punctajului lunar se utilizează salariul minim pe economie, brut sau net, după caz, ori salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective.
(3) Pentru perioadele recunoscute ca vechime în muncă, potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, la determinarea punctajului lunar al persoanei se utilizează valoarea a 1,5 salarii minime pe economie, brute sau nete, după caz, din perioadele respective.
(4) În situațiile prevăzute la alin. (3), în care persoana a realizat și stagiu de cotizare contributiv, la determinarea punctajului lunar se utilizează veniturile prevăzute la art. 139 avute în perioadele respective, dacă acestea sunt mai mari decât valoarea a 1,5 salarii minime pe economie.
(5) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) și b), realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, la calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câștigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.
(6) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c), realizate în intervalul cuprins între data de 1 aprilie 2001 și data de 1 ianuarie 2006, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizațiilor de asigurări sociale.
(7) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. d), realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2005 și data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, la calculul punctajului lunar se utilizează cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă sau boală profesională.
(8) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. e), realizate în intervalul cuprins între data de 1 ianuarie 2006 și data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, la calculul punctajului lunar se utilizează 25% din câștigul salarial mediu brut lunar din perioadele respective.
Articolul 139 din Legea nr. 360/2023:
(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat.
(2) Venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, prevăzut la alin. (1), se dovedește prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut în Anexa nr. 6 din Legea nr. 360/2023, eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original.
(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, nu se poate face dovada venitului total lunar realizat, brut sau net, după caz, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă ori sunt dovedite cu adeverințe eliberate de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice, care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original.
(4) Salariile prevăzute la alin. (3) care se utilizează pentru determinarea punctajelor lunare sunt salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a). salariile brute, până la data de 30 iunie 1977;
b). salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 31 decembrie 1990;
c). salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
(5) Pentru situațiile prevăzute la alin. (3), sporul de vechime care se utilizează la determinarea punctajelor lunare este următorul:
a). perioada 1 martie 1970-31 august 1983:
– 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani;
– 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani;
– 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 de ani;
– 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;
b). perioada 1 septembrie 1983-31 martie 1992:
– 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3-5 ani;
– 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani;
– 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani;
– 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 de ani;
– 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani;
c). perioada 1 aprilie 1992-1 aprilie 2001, cel înscris în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverințe eliberate de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original.
(6) Salariile minime pe economie, brute sau nete, după caz, sau salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare an, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, sunt prevăzute în Anexa nr. 8 din Legea nr. 360/2023.
(7) Pentru perioadele anterioare anului 1949 se utilizează salariul minim corespunzător anului 1949.
Articolul 140 din Legea nr. 360/2023:
Adeverințele eliberate de angajatori, de către deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, precum și documentele necesare stabilirii și/sau recalculării drepturilor de pensie emise potrivit dispozițiilor legale în vigoare se certifică prin ștampilă și semnătură olografă a conducătorului entității sau a persoanei delegate în acest sens.
Articolul 162 din Legea nr. 360/2023:
(1) Între sistemul public de pensii și sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu efectiv realizată, în vederea deschiderii drepturilor de pensie. În aceste situații, pensia din sistemul public de pensii se stabilește numai pentru perioadele de stagiu de cotizare realizate în acest sistem.
(2) Perioadele asimilate stagiului de cotizare, prevăzute la art. 14 alin. (1), care constituie și vechime în muncă sau în serviciu în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii, se iau în calcul în unul dintre sisteme, la opțiunea solicitantului, exprimată în scris.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), stagiul de cotizare realizat în sistemul public de pensii, în calitate de personal militar detașat în afara instituției publice de apărare, ordine publică și securitate națională, se valorifică doar în sistemul pensiilor militare de stat.
Articolul 167 din Legea nr. 360/2023:
Legea nr. 360/2023 intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024, cu excepția art. 46 alin. (2), art. 84 alin. (6), art. 127, art. 168 alin. (2) și art. 169, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.