TRANSFERUL ÎN STRĂINĂTATE AL DREPTURILOR
CUVENITE BENEFICIARILOR SISTEMULUI PUBLIC DE PENSII


Model DECLARAȚIE DE TRANSFER prevăzut în Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 874/2024 al Președintelui CNPP (descarcă pdf / doc).

Declarația de transfer în străinătate al drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii:
– se transmite la sediul Casei Județene de Pensii Botoșani (Calea Națională nr. 85, Botoșani, jud. Botoșani) personal de către titularul drepturilor
sau
– se depune, prin mandatar desemnat cu procură specială în acest sens, emisă conform legii, însoțită de un document care confirmă detaliile bancare și de o copie a actului de identitate al titularului care atestă domiciliul său actual.
Transmiterea declarației de transfer în străinătate al drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii și a documentelor care o însoțesc se poate face:
– prin poștă, la sediul Casei Județene de Pensii Botoșani,
– prin fax, la numărul de fax oficial al Casei Județene de Pensii Botoșani,
sau
– prin e-mail, scanate, la adresa electronică a Casei Județene de Pensii Botoșani.
(Detalii privind datele de contact ale instituției)


 În vederea achitării, prin transfer bancar, a prestațiilor prevăzute la art. 5 lit. d) din Ordinul nr. 874/2024 al Președintelui CNPP, Casa Județeană de Pensii Botoșani utilizează informațiile bancare confirmate de beneficiarii sistemului public de pensii, după cum urmează:
a) în cazul beneficiarilor stabiliți pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, Elveției, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sau pe teritoriul statelor cu care România aplică acorduri bilaterale de securitate socială: în cadrul documentelor electronice structurate, respectiv al formularelor de legătură, transmise de instituțiile de asigurări sociale de pe teritoriul statului de reședință;
b) în cazul beneficiarilor domiciliați pe teritoriul altor state decât cele menționate la lit. a) : prin transmiterea la sediul Casei Județene de Pensii Botoșani a declarației de transfer în străinătate al drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii, care constituie dovada în baza căreia plata drepturilor bănești se efectuează în străinătate, ca urmare a opțiunii titularului.

Declarația de transfer poate fi utilizată și de către beneficiarii sistemului public de pensii stabiliți pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, Elveției, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sau pe teritoriul statelor cu care România aplică acorduri bilaterale de securitate socială, în acest caz documentul care confirmă detaliile bancare fiind însoțit de un act care atestă locul de ședere obișnuită, dacă este cazul.

Declarația de transfer poate fi utilizată atât la inițiativa beneficiarilor nerezidenți, cât și la inițiativa Casei Județene de Pensii Botoșani.

În cazul beneficiarilor nerezidenți, stabiliți pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European sau Elveției, care nu și-au exprimat opțiunea cu privire la valuta în care doresc să primească drepturile ce li se cuvin din cadrul sistemului public de pensii, plățile vor fi efectuate în EUR, iar în cazul beneficiarilor stabiliți pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, plățile vor fi efectuate în GBP.

În cazul beneficiarilor nerezidenți, stabiliți pe teritoriul altor state decât cele menționate la alin. (5), cu care România aplică acorduri bilaterale de securitate socială, respectiv cu care România nu aplică niciun instrument juridic bilateral în domeniul propriu de competență, care nu și-au exprimat opțiunea cu privire la valuta în care doresc să primească drepturile ce li se cuvin din cadrul sistemului public de pensii, plățile vor fi efectuate în USD.

Beneficiarii nerezidenți au dreptul de a primi drepturile de pensie și/sau alte drepturi care se stabilesc și se plătesc de către casele teritoriale de pensii pe teritoriul statului de domiciliu, respectiv de reședință al titularului sau al mandatarului, după caz.