● Precizări referitoare la aplicarea prevederilor OUG nr. 163/2020 (cumpărare de vechime)
1. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 163/2020, prin care este reglementată posibilitatea asigurării retroactive în baza unui contract de asigurare socială pentru o perioadă de maxim 6 ani, a intrat în vigoare la data de 28.09.2020.
Încheierea unui astfel de contract de asigurare socială poate fi solicitată numai în perioada 28.09.2020 – 31.08.2021. În intervalul de 6 ani, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate.
2. În temeiul acestui act normativ, contractul de asigurare socială poate fi încheiat de orice persoană, indiferent de cetăţenie, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
– nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;
– nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale, în perioada pentru care se solicită asigurarea;
– nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.
3. Contractul de asigurare socială se încheie doar în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă și numai pentru perioade anterioare. Perioadele de timp pentru care se poate încheia contract sunt perioadele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare.
Contractul de asigurare socială (model) se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei interesate ori, după caz, a mandatarului.
4. Documentele necesare pentru încheierea contractului de asigurare sunt, după caz:
– actul de identitate al persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, respectiv al mandatarului, în original și copie;
– declaraţia pe propria-răspundere (model);
– procura specială autentificată în condițiile legii şi care trebuie să conţină, în mod expres, datele de identificare ale mandantului şi ale mandatarului, respectiv cel puţin: numele, prenumele, data naşterii, adresa şi CNP.
Obiectul procurii îl constituie împuternicirea mandatarului de a încheia contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr. 163/2020, în numele persoanei care va beneficia de asigurare şi de a achita contribuţia de asigurări sociale, datorată de persoana asigurată.
5. Baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
Pentru anul 2020, valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată utilizat la calculul contribuției de asigurări sociale datorate, este de 2.230 lei.
Cota contribuției de asigurări sociale prevăzute la art. III alin. (2) din OUG nr. 163/2020 pentru anul 2020 este de 25%, ceea ce înseamnă că suma minimă lunară de plată este de 558 lei.
!! În situația în care, pe perioada aplicării OUG 163/2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată sau cota contribuției de asigurări sociale se modifică, contractele de asigurare aflate în derulare nu vor fi afectate.
Cele două variabile noi vor fi utilizate doar în cazul contractelor de asigurare socială încheiate începând cu data intrării în vigoare a actului normativ care modifică aceste variabile.
6. Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 31.08.2021.
Plata contribuției se poate face prin orice mijloace de plată prevăzute de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii, în contul deschis la Trezoreria Statului pe seama casei teritoriale de pensii.
7. Contractul de asigurare socială încheiat în condiţiile OUG nr. 163/2020 îşi încetează aplicabilitatea la data la care contribuţia de asigurări sociale contractată este achitată în întregime.
În situaţia în care, la data de 31.08.2021, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate.
După data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, nu se mai poate încheia act adiţional la acesta.
În situaţia în care după data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, persoana interesată doreşte să se asigure în condiţiile OUG nr. 163/2020 pentru o nouă perioadă, poate încheia un nou contract de asigurare socială, cu condiţia ca perioadele de asigurare cumulate din cele două contracte de asigurare socială să nu depăşească 6 ani.
Casa Națională de Pensii Publice
Direcţia Comunicare și Relaţii Publice