CALCULUL PENSIILOR

Data ultimei modificări: 10/09/2024

Articolul 83 din Legea nr. 360/2023:
(1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință.
(2) La determinarea cuantumului pensiei conform alin. (1), fracțiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarului.

Articolul 84 din Legea nr. 360/2023:
(1) Valoarea punctului de referință prevăzută la art. 83 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv nivelul 25.
(2) La data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, valoarea punctului de referință este de 81 de lei.
(3) Începând cu anul următor intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, valoarea punctului de referință se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Național de Statistică.
(4) În situația în care unul dintre indicatorii prevăzuți la alin. (3) are valoare negativă, la stabilirea valorii punctului de referință se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă.
(5) În situația în care indicatorii prevăzuți la alin. (3) au valori negative se păstrează ultima valoare a punctului de referință.
(6) În anul 2024, valoarea punctului de pensie prevăzută pentru anul 2023, respectiv de 1.785 de lei, se majorează cu 13,8% și este de 2.032 de lei.
(7) Începând cu anul 2025, procentul de majorare rezultat din aplicarea prevederilor alin. (3)-(5) nu poate fi mai mare decât procentul de creștere al veniturilor din contribuțiile de asigurări sociale la buget sau rata medie anuală a inflației din ultimii 2 ani, indicatori definitivi, cunoscuți în ultimii 2 ani anteriori, comunicați de Institutul Național de Statistică, situație în care se acordă procentul cel mai avantajos.
(8) În luna iunie a fiecărui an, Consiliul Fiscal întocmește un raport referitor la respectarea regulilor de majorare a valorii punctului de referință, conform alin. (3)-(5), precum și la eventualele abateri de la regula de majorare și impactul financiar determinat de acestea. Raportul se publică pe site-ul Consiliului Fiscal.
(9) În situația constatării abaterilor prevăzute la alin. (8), autoritățile competente vor lua măsuri corective, prin modificarea cadrului legal, pentru a compensa impactul financiar, în valoare actualizată netă, generat de majorările ad-hoc ale valorii punctului de referință.
(10) Începând cu anul 2027 și periodic, din 3 în 3 ani, Consiliul Fiscal întocmește un raport privind evoluția cheltuielilor cu pensiile publice în funcție de proiecțiile Ageing Working Group (AWG). Raportul se publică pe site-ul Consiliului Fiscal.
(11) În situația constatării depășirii cheltuielilor cu pensiile publice comparativ cu raportul la care face referire alin. (10), luate în considerare la momentul adoptării Legii nr. 360/2023, autoritățile competente vor lua măsurile necesare pentru revenirea la referința stabilită, exprimată ca procent din PIB, inclusiv de creștere a contribuțiilor de asigurări sociale de stat.

Articolul 85 din Legea nr. 360/2023:
(1) Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia și a numărului de puncte de stabilitate.
(2) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.
(3) Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:
a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.
(4) Stagiile de cotizare contributive prevăzute la alin. (3) sunt cele realizate în sistemul public de pensii.
(5) Numărul de puncte de stabilitate prevăzut la alin. (3) se acordă proporțional și pentru fracțiunile de an.
(6) Prevederile alin. (3)-(5) nu se aplică pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.
(7) Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv.
(8) În situația asiguraților care, în aceeași perioadă de timp, pe lângă veniturile de natura celor prevăzute de Codul fiscal pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale, dovedesc și venituri asigurate în baza unui contract de asigurare socială, la determinarea punctajului lunar se au în vedere veniturile lunare asigurate cumulate.
(9) În cazul persoanelor care au încheiat contractul de asigurare socială prevăzut la art. 6 alin. (3), punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul în care s-a încheiat contractul de asigurare socială.
(10) Punctajul lunar calculat în condițiile alin. (9) se atribuie pentru fiecare lună calendaristică prevăzută în contractul de asigurare socială pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale.
(11) La calcularea punctajelor anuale, a punctajelor lunare și a numărului total de puncte realizat se utilizează 5 zecimale.
(12) În situația asiguratului care contribuie la un fond de pensii administrat privat, punctajul lunar stabilit în condițiile Legii nr. 360/2023 se corectează cu raportul dintre cota de contribuție de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii de asigurat, prevăzută de Codul fiscal, din care s-a dedus cota de contribuție aferentă fondului de pensii administrat privat și cota de contribuție prevăzută pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, potrivit Codului Fiscal, sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale.

Articolul 86 din Legea nr. 360/2023:
(1) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 360/2023, la determinarea punctajului lunar al asiguratului se utilizează cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă.
(2) Pentru perioadele asimilate prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a)b) și e) din Legea nr. 360/2023 punctajul lunar este de 0,25 puncte.
(3) În cazul persoanelor care se regăsesc, concomitent, în două sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 360/2023, se ia în considerare punctajul lunar cel mai avantajos, corespunzător uneia dintre perioadele asimilate stagiului de cotizare.
(4) În cazul persoanelor care se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 și care, în aceeași perioadă, au realizat, conform legii, stagii de cotizare contributive, la calculul punctajului lunar al asiguratului se ia în considerare câștigul brut lunar/venitul lunar asigurat.

Articolul 87 din Legea nr. 360/2023:
(1) Pentru stagiul potențial, acordat persoanelor în drept să obțină o pensie de invaliditate, punctajul lunar este de:
a) 0,25 puncte pentru gradul I de invaliditate;
b) 0,20 puncte pentru gradul II de invaliditate;
c) 0,10 puncte pentru gradul III de invaliditate.
(2) Pentru perioadele în care persoana a fost șomer, la determinarea punctajului lunar se iau în considerare drepturile bănești lunare acordate care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
(3) Pentru perioadele în care persoana a beneficiat de plăți compensatorii, pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la determinarea punctajului lunar se utilizează drepturile bănești lunare acordate care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Articolul 88 din Legea nr. 360/2023:
(1) Persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite sau condiții speciale, beneficiază de un număr suplimentar de puncte, după cum urmează:
a) 0,25 puncte pentru fiecare lună în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, potrivit legii;
b) 0,50 puncte pentru fiecare lună în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale, potrivit legii.
(2) Persoanele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. a) și art. 53 din Legea nr. 360/2023 beneficiază de 0,50 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap, respectiv deficiență vizuală gravă.
(3) Persoanele prevăzute la art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2023 beneficiază de 0,25 puncte suplimentare pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoanele prevăzute la art. 28 lit. a) și b) din Legea nr. 360/2023 beneficiază de un punct suplimentar pentru fiecare lună de stagiu de cotizare contributiv realizat în aceste condiții.
(5) Punctele suplimentare acordate potrivit prevederilor alin. (1)-(4) se adaugă la punctajul lunar calculat conform art. 85 alin. (7).

Articolul 141 din Legea nr. 360/2023:
(1) La determinarea punctajelor lunare se utilizează venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale, așa cum acesta a fost înscris în declarația nominală de asigurare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data de 1 ianuarie 2018, respectiv baza de calcul al contribuției de asigurări sociale după data de 1 ianuarie 2018.
(2) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul asigurat înscris în declarația individuală de asigurare sau în contractul de asigurare socială.

Articolul 142 din Legea nr. 360/2023:
(1) Pentru perioadele anterioare datei intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, punctajul lunar se calculează prin raportarea veniturilor prevăzute la art. 139 din Legea nr. 360/2023 sau, după caz, la art. 141 la câștigul salarial mediu brut sau net, după caz, comunicat de Institutul Național de Statistică, prevăzut în anexa nr. 7 din Legea nr. 360/2023.
(2) Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum și pentru perioada cuprinsă între anii 1939 și 1946 inclusiv, la stabilirea punctajului lunar se utilizează câștigul salarial mediu brut corespunzător anului 1938.

Articolul 143 din Legea nr. 360/2023:
(1) Asigurații care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5% beneficiază de o creștere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:
a). 16% pentru perioada 1 ianuarie 1967-31 decembrie 1972;
b). 13% pentru perioada 1 ianuarie 1973-31 decembrie 1977;
c). 14% pentru perioada 1 ianuarie 1978-30 iunie 1986;
d). 21% pentru perioada 1 iulie 1986-31 octombrie 1990;
e). 15% pentru perioada 1 noiembrie 1990-31 martie 1991;
f). 14% pentru perioada 1 aprilie 1991-31 martie 1992;
g). 13% pentru perioada 1 aprilie 1992-31 decembrie 1998;
h). 22% pentru perioada 1 ianuarie 1999-31 ianuarie 1999;
i). 17% pentru perioada de după 1 februarie 1999.
(2) Asigurații care au contribuit cu 4% la Fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de o creștere a punctajului, determinat prin aplicarea următoarelor procente la punctajele lunare realizate în aceste perioade, astfel:

a). 26% pentru perioada 1 iulie 1977-31 decembrie 1977;
b). 28% pentru perioada 1 ianuarie 1978-30 iunie 1986.

Articolul 144 din Legea nr. 360/2023:
(1) La data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr. 360/2023 și se recalculează prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință prevăzută la art. 84, cu excepția pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, care se recalculează conform art. 154 din Legea nr. 360/2023.
(2) Numărul total de puncte realizate prevăzut la alin. (1) se obține prin însumarea punctajelor anuale realizate cu numărul de puncte de stabilitate acordate în baza art. 85 alin. (3).
(3) La data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, pensiile anticipate, stabilite conform legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, devin pensii anticipate, fără procent de diminuare.
(4) La data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, pensiile anticipate parțiale, stabilite conform legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, devin pensii anticipate, cu menținerea procentului de diminuare.
(5) În cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1), rezultă un cuantum al pensiei mai mare, se va plăti acesta.
(6) În cazul în care, în urma procesului de recalculare prevăzut la alin. (1), rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit și aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obține un cuantum al pensiei mai mare decât acesta ca urmare a majorării valorii punctului de referință.
(7) La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prevăzute de prezenta lege, pensia anticipată prevăzută la alin. (3) și (4) și art. 146 din Legea nr. 360/2023 se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea perioadelor asimilate și a stagiilor de cotizare realizate și nevalorificate la stabilirea pensiei.

Articolul 145 din Legea nr. 360/2023:
CNPP, prin casele teritoriale de pensii, transmite pensionarilor deciziile referitoare la rezultatul aplicării prevederilor art. 144 alin. (1). Modelul de decizie se stabilește prin ordin al președintelui CNPP.

Articolul 146 din Legea nr. 360/2023:
La data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, pensiile anticipate parțiale fără diminuare, stabilite conform art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 218/2015 privind protejarea și sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanțe nocive provenite din extracțiile de țiței din zona Suplacu de Barcău, cu modificările ulterioare, devin pensii anticipate, fără procent de diminuare.

Articolul 147 din Legea nr. 360/2023:
(1) Persoanele ale căror drepturi de pensie au fost acordate de casele teritoriale de pensii în perioada 1 ianuarie 2011-31 decembrie 2015, care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul pensiilor militare de stat, cât și în sistemul public de pensii, pot solicita recalcularea pensiei prin excluderea perioadelor realizate în sistemul pensiilor militare de stat.
(2) În situația prevăzută la alin. (1) se păstrează dreptul la categoria de pensie de care beneficiază la data recalculării, considerându-se îndeplinite condițiile de acordare a dreptului. Numărul total de puncte rezultat în urma recalculării este cel corespunzător stagiilor de cotizare realizate în sistemul public de pensii.
(3) În situația reglementată la alin. (1) și (2), perioadele asimilate stagiului de cotizare se valorifică în unul dintre sisteme, în funcție de opțiunea beneficiarului.
(4) Drepturile rezultate în urma recalculării se cuvin și se acordă începând cu luna următoare solicitării.

Articolul 148 din Legea nr. 360/2023:
(1) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan în două sau mai multe sisteme de asigurări sociale care au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat, la stabilirea punctajului lunar, perioadele respective se iau în calcul o singură dată.
(2) Pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale și pensii pentru agricultori și la sistemul de asigurări sociale de stat, la stabilirea punctajului lunar se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective.

Articolul 149 din Legea nr. 360/2023:
(1) În cazul modificării numărului de urmași după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023, pentru o pensie de urmaș stabilită pe baza legislației anterioare, devenită pensie conform prevederilor art. 144 alin. (1), pensia de urmaș cuvenită soțului supraviețuitor se recalculează potrivit Legii nr. 360/2023, cu păstrarea condițiilor existente la data deciziei inițiale.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul pensiilor de invaliditate stabilite pe baza legislației anterioare, devenite pensii conform prevederilor art. 144 alin. (1), la modificarea încadrării într-un alt grad de invaliditate.

Articolul 154 din Legea nr. 360/2023:
(1) La data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, pentru pensiile stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001 se atribuie un număr total de puncte determinat prin împărțirea cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată la valoarea punctului de referință prevăzută la art. 84.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, pensiile prevăzute la alin. (1) se recalculează din oficiu, prin determinarea numărului total de puncte și a cuantumului fiecărei pensii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023.
(3) În situația în care numărul total de puncte rezultat în urma recalculării prevăzute la alin. (2) este mai mic decât numărul de puncte determinat conform alin. (1), se mențin cuantumul aflat în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, precum și numărul de puncte corespunzător acestuia.
(4) Numărul de puncte determinat conform alin. (1), precum și cuantumul aflat în plată la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023 se mențin și în cazul persoanelor care nu fac dovada realizării unui stagiu de cotizare în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001.
(5) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (2) se acordă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023.

Articolul 155 din Legea nr. 360/2023:
(1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023, pensiile prevăzute la art. 144 alin. (1) se recalculează din oficiu, prin valorificarea din adeverințele care îndeplinesc condițiile de valabilitate și legalitate, prevăzute la art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 487/2021 privind efectuarea operațiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023, a sporurilor/veniturilor nepermanente sau a veniturilor lunare, brute sau nete, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, plătite din fondul de salarii, asupra cărora s-a datorat, potrivit legii, contribuția de asigurări sociale de stat, nevalorificate la calculul drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată.
(2) Drepturile recalculate potrivit alin. (1) se acordă începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023.

Articolul 160 din Legea nr. 360/2023:
(1) Cuantumul pensiei pentru invaliditate stabilit conform Legii nr. 360/2023, a cărei cauză o constituie accidentul de muncă sau boala profesională, se suportă din sumele prevăzute pentru asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale în bugetul asigurărilor sociale de stat.
(2) Începând cu data de la care pensia de invaliditate stabilită conform legii, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale devine/se transformă în pensie pentru limită de vârstă, iar cuantumul pensiei în plată se suportă din bugetul sistemului de asigurări sociale.
(3) În cazul pensiilor din sistemul public de pensii provenite din fostul sistem de asigurări sociale al agricultorilor, cuantumul pensiei se suportă de la bugetul de stat.
(4) Se suportă, de asemenea, de la bugetul de stat și partea din cuantumul pensiei aferentă numărului de puncte obținute prin valorificarea, după data de 1 aprilie 2001, a fiecărui an util realizat în cadrul fostelor unități agricole cooperatiste, a fiecărui an de contribuție realizat de țăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992, precum și a perioadelor de contribuție realizate, conform acestei legi, după data de 29 iulie 1992 și până la data de 1 aprilie 2001.
(5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică și în situația pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2023.

Articolul 167 din Legea nr. 360/2023:
Legea nr. 360/2023 intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024, cu excepția art. 46 alin. (2), art. 84 alin. (6), art. 127, art. 168 alin. (2) și art. 169, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.