Comunicat de presă al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale privitor la indemnizația lunară de solidaritate pentru pensionarii cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat

Guvernul României a aprobat, prin ordonanță de urgență, modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prin care se introduce, începând cu data de 1 ianuarie 2025, o indemnizație lunară de solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat care au și calitatea de pensionar pentru limită de vârstă.

Prin aceste măsuri se asigură o protecție socială echitabilă și se consolidează incluziunea acestor persoane, astfel încât veniturile să fie majorate anual.

Cuantumul indemnizației de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limită de vârstă aflat în plată și va fi majorat anual, în luna ianuarie, cu procentul de majorare al indicatorului social de referință (ISR), la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.

Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prevede și acordarea unui punct de sprijin pentru persoanele cu handicap vizual grav, persoanele cu handicap grav și handicap accentuat care, după data de 1 ianuarie 2025, dobândesc calitatea de pensionar:

–   1 punct de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap vizual grav și handicap grav;

–    0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap accentuat.

Valoarea acestui punct de sprijin reprezintă 0,125 din ISR.

Noile prestații sociale vor fi acordate de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială pe baza informațiilor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice.

Serviciul Informare și Relații Publice al MMSS

Reglementări privind dreptul la pensia pentru limită de vârstă în cazul femeilor care au născut sau au adoptat mai mulți copii

Reducerea vârstei standard de pensionare conform art. 51 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii se aplică în cazul femeilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • au realizat stagiul complet de cotizare contributiv;
  • au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani sau, după caz, au adoptat copii și i-au crescut pe o perioadă de cel puțin 13 ani.

Reducerea vârstei standard de pensionare acordată în condițiile de mai sus poate fi cumulată cu reducerile prevăzute la art. 48 din lege (ex: condiții speciale și/sau deosebite de muncă) şi de alte acte normative cu caracter special, fără ca reducerea totală să fie mai mare de 11 ani.

În vederea aplicării prevederilor art. 51 din lege, pe lângă documentele necesare prevăzute în normele de aplicare, dosarul de pensionare trebuie să conțină următoarele:

  • certificatul de naştere al copiilor/hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a încuviinţat adopţia, în copie;
  • declaraţia pe propria răspundere că au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani, respectiv au adoptat și crescut copii timp de cel puțin 13 ani (Model de declarație pdf / doc).

În cazul femeilor care se află în plată cu drepturi de pensie de invaliditate sau pensie anticipată și îndeplinesc condițiile de trecere la pensia pentru limită de vârstă conform prevederilor art. 51, trecerea la pensie pentru limită de vârstă se face, din oficiu, de la următoarele date:

  • de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute, cu condiția ca documentele menționate mai sus să fi fost depuse anterior îndeplinirii cumulative a condițiilor privind realizarea stagiului complet de cotizare contributiv și împlinirea vârstei standard reduse de pensionare;
  • de la data depunerii documentelor, în situația în care acestea au fost depuse ulterior îndeplinirii cumulative a condițiilor privind realizarea stagiului complet de cotizare contributiv și împlinirea vârstei standard reduse de pensionare.

!!! Reamintim că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (01.09.2024) pensiile anticipate și pensiile anticipate parţiale, stabilite conform legislaţiei anterioare devin pensii anticipate, în înțelesul noii legi.

Precizări referitoare la trecerea la pensie pentru limită de vârstă, în situația pensiilor de invaliditate și anticipate/anticipate parțiale stabilite potrivit legislației anterioare

Având în vedere numeroasele întrebări referitoare la modul de soluționare a trecerilor la pensie pentru limită de vârstă, conform Legii nr. 360/2023, în situația pensiilor de invaliditate și anticipate/anticipate parțiale stabilite potrivit legislației anterioare, facem următoarele precizări:

  • Potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, „La data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul prezentei legi şi se recalculează …”
  • Conform art. 144 alin. (3) și (4) din Legea nr. 360/2023, la data intrării în vigoare a acesteia, pensiile anticipate și pensiile anticipate parţiale, stabilite conform legislaţiei anterioare devin pensii anticipateîn înțelesul noii legi.
  • Potrivit art. 144 alin. (7) din Legea nr. 360/2023, „La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prevăzute de prezenta lege, pensia anticipată prevăzută la alin. (3) şi (4) şi art. 146 se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării şi, după caz, prin adăugarea perioadelor asimilate şi a stagiilor de cotizare realizate şi nevalorificate la stabilirea pensiei.”
  • Potrivit art. 72 alin. (1) din Legea nr. 360/2023, „La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă stabilită în condiţiile prezentei legi, cu valorificarea eventualelor perioade de stagiu de cotizare realizat, conform legii, pe durata pensionării de invaliditate, precum şi a perioadelor prevăzute la art.61 alin.(2).”

Când sunt îndeplinite condițiile pentru pensia de limită de vârstă?

  • La împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 la lege, cu respectarea condiţiei privind stagiul minim de cotizare contributiv;
  • La împlinirea vârstelor standard reduse potrivit legislaţiei în vigoare, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare contributiv, potrivit legii.

Ce trebuie să cunoașteți?

Începând cu data de 01.09.2024, condițiile de acordare a pensiei pentru limită de vârstă sunt reglementate la Secțiunea 1, art. 46-57 din Legea nr. 360/2023.

DE REȚINUT!!!

Pensiile anticipate parțiale și pensiile anticipate, devenite pensii anticipate în sensul noii legi, precum și pensiile de invaliditate, devenite pensii de invaliditate în sensul noii legi, pot fi transformate, din oficiu, în pensii pentru limită de vârstă, la împlinirea vârstelor standard de pensionare reduse, în situația în care sunt îndeplinite condițiile referitoare la realizarea stagiului complet de cotizare contributiv, respectiv, depășirea acestuia cu cel puțin 5 ani de stagiu de cotizare, după caz.

Precizări referitoare la cumulul pensiei cu alte venituri

Cine poate cumula pensia cu alte venituri?

Pensionarii sistemului public de pensii care realizează venituri în următoarele situații:

  • Activități pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal;
  • Activități în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022, pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, indiferent de nivelul veniturilor.

!!!!  Noutate introdusă de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii

Pensionarii de invaliditate pot cumula pensia cu alte venituri indiferent de gradul de invaliditate.


Cine nu poate cumula pensia cu alte venituri?

  • Soţul supravieţuitor beneficiar al unei pensii de urmaş, care realizează venituri lunare mai mari decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată (3.700 lei începând cu data de 1 iulie 2024);
  • Beneficiarul unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare:
    • în baza unui contract individual de muncă;
    • în baza unui raport de serviciu;
    • ca persoană care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care este numită în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrul cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale cărui drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile legii, cu cele ale persoanelor susmenționate.


De reținut !!!

  • În vederea valorificării stagiului de cotizare realizat după data înscrierii la pensie, pensionarii pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei prin adăugarea acestuia, în condiţiile legii, o singură dată într-un an calendaristic.
  • Stagiul de cotizare realizat în regim de cumul nu intră în calculul punctelor de stabilitate.

Comunicat de presă al CNPP privind plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024

Prin Hotărârea de Guvern nr. 442/25.04.2024, au fost asigurate fondurile necesare pentru plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat și din bugetul de stat.

Casa Națională de Pensii Publice a depus toate diligențele pentru a vira – până la data de 30 aprilie – sumele necesare către CN Poșta Română SA și băncile comerciale cu care are încheiate convenții pentru plata drepturilor de pensie, astfel încât drepturile bănești aferente lunii mai 2024 să ajungă cât mai repede la beneficiari, înainte de Sărbătorile Pascale.

Direcția Comunicare și Relații Publice a CNPP

Sursa site-ul CNPP

 

Comunicat de presă al MMSS privind plata pensiilor aferente lunii mai 2024 înaintea Sărbătorilor Pascale

Pensiile aferente lunii mai 2024 se plătesc înaintea Sărbătorilor Pascale

La solicitarea premierului Marcel Ciolacu, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a inițiat un proiect de Hotărâre de Guvern și un Memorandum pentru ca plata pensiilor să poată fi făcută înaintea Sărbătorilor Pascale.

Executivul a aprobat, în ședința de joi – 25 aprilie, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024. Astfel, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) urmează să vireze până în 30 aprilie sumele necesare către Poșta Română și băncile comerciale cu care are încheiate convenții pentru plata acestor drepturi.

”Devansarea plății pensiilor înainte de sărbătorile de Paște presupune un efort susținut pentru care vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați, colegilor din minister, Casei Naționale de Pensii Publice și caselor teritoriale de pensii, băncilor comerciale cu care CNPP are încheiate convenții și, nu în ultimul rând, reprezentanților Poștei Române, care vor face eforturi pentru ca aceste drepturi să ajungă cât mai repede la pensionari”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura – Oprescu.

Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, va fi virată către Compania Naţională Poşta Română SA suma de 1.961.165 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 339.359 mii lei din bugetul de stat, iar către băncile comerciale suma de 6.346.977 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 683.898 mii lei din bugetul de stat.  

Suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor se ridică la 9.331.399 mii de lei.

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul al MMSS

Sursa site-ul MMSS

Comunicat de presă în atenția elevilor și studenților beneficiari ai unei pensii de urmaș

În atenția elevilor și studenților beneficiari ai unei pensii de urmaș

A. Elevii beneficiari ai unei pensii de urmaş, care au împlinit vârsta de 16 ani, au obligația să prezinte, până la data de  25 septembrie 2023  adeverința din care să rezulte că în anul școlar 2023–2024, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii.

!!! În cazul nedepunerii adeverinței, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2023 se reține de la plată.

B. Studenții beneficiari ai unei pensii de urmaş, în vârstă de până la 26 de ani, au obligația, după caz:

În cazul nedepunerii declarației, până la data de 25 septembrie 2023, pensia aferentă lunii octombrie va fi reținută de la plată, potrivit procedurii.

  • să prezinte caselor teritoriale de pensii – până la data de 25 octombrie 2023 – adeverința în original din care să rezulte că în anul universitar 2023-2024, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii.

!!! În situația neprezentării până la data de 25 octombrie 2023 a adeverinței  în original, pensia de urmaș aferentă lunii noiembrie va fi reținută de la plată.

Succes în noul an scolar!

Biroul de presă – CNPP                                                                              04.09.2023

● Comunicat de presă referitor la selectarea prin concurs a candidaților, în vederea desfășurării activității de evaluare a dosarelor de pensii, la Casa Județeană de Pensii Botoșani

!!! INFORMAȚII ACTUALIZATE REFERITOARE LA CONCURS !!!

● Comunicat MMPS privind plata retroactivă pentru cel mult 6 ani de vechime în muncă și valorificarea unor informații din arhiva electronică pentru stabilirea pensiei, aprobate de Guvern

Persoanele care nu au calitatea de pensionar și care vor să își completeze stagiul de cotizare pentru dreptul de pensie vor putea să plătească retroactiv contribuția la sistemul public de pensii pentru cel mult 6 ani. De asemenea, în situații excepționale, în care carnetele de muncă nu se mai găsesc sau sunt deteriorate, perioadele de stagiu de cotizare realizate în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 ar putea fi valorificate în baza informațiilor din arhiva electronică de la casele de pensii publice, dacă acestea sunt complete.

Cele două măsuri au fost aprobate de Guvern printr-o Ordonanță de Urgență care modifică și completează Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Astfel, cetățenii români din țară sau din străinătate, care nu au fost pensionari, și care nu au fost asigurați în anumite perioade, vor putea încheia, până la 31 august 2021, un contract de asigurare prin care își pot plăti retroactiv contribuția de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului.

Această măsură luată de Guvern dă posibilitatea obținerii dreptului la pensie și persoanelor care, deși au vârsta de pensionare, nu au stagiul minim de cotizare pentru a obține o pensie pentru limită de vârstă.

Persoanele solicitante trebuie să nu fi realizat, în perioadele pentru care solicită plata retroactivă, stagiu de cotizare sau asimilat acestuia în sistemul public de pensii din țară sau în sisteme neintegrate acestuia, ori în alte state membre ale Uniunii Europene sau cu care România are acorduri de securitate socială. 

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reședința persoanei.

Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare, iar cota de contribuție potrivit Codului fiscal este de 25 % în anul 2020.

Plata contribuției se poate face într-o singură tranșă sau în tranșe lunare, până la 31 august 2021.

O altă reglementare importantă prevăzută în acest act normativ vizează crearea cadrului legal pentru ca la stabilirea drepturilor de pensie să poată fi utilizate, în mod excepțional, informațiile din arhiva electronică existentă la nivelul caselor de pensii publice, arhivă creată prin HG nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, care cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă, cât și carnetele de muncă scanate. Din păcate, activitatea de scanare nu a fost complet și corect executată, astfel încât să poată fi utilizate toate informațiile din carnetele de muncă pentru orice persoană care astăzi ar fi avut nevoie.

Decizia Executivului vine în sprijinul persoanelor care în prezent sunt în imposibilitatea de a dovedi stagiile de cotizare și veniturile pe care le-au realizat în timpul activității profesionale, din cauza unor situații excepționale cum ar fi distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă.

Astfel, în baza unei declarații pe proprie răspundere a solicitantului că nu deține carnetul de muncă sau că este degradat, dacă informațiile introduse în baza de date sunt identice cu cele din carnetele de muncă scanate, vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 va putea fi valorificată pentru stabilirea drepturilor la pensie.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul


Actualizare
:
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 163 din 24 septembrie 2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 883 din 28 septembrie 2020
Data intrării în vigoare: 28 Septembrie 2020

● Comunicat referitor la continuarea dialogului bilateral între reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice din România și cei ai Institutului Național de Securitate Socială din Regatul Spaniei

La data de 16 septembrie 2020, a avut loc cea de a doua reuniune în format de  videoconferință între reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale din România, ai Ambasadei României în Regatul Spaniei și reprezentanții Institutului Național de Securitate Socială (INSS) din Regatul Spaniei.

Partea română a fost reprezentată de: Casa Națională de Pensii Publice, prin domnul Daniel BACIU – Președinte, doamna Nicoleta DINA – Secretar General, doamna Maria-Luiza SOCOL–FLORESCU – Director, Direcția Relații Internaționale, respectiv Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin doamna Liana-Ramona MOȘTENESCU-VASILIU – Director general, Direcţia Generală Afaceri Europene și Relații Internaționale.

Partea spaniolă a fost reprezentată de domnul Cesar Luis GOMEZ GARCILLAN – Director general Gestionare Prestații, doamna Teresa LÓPEZ GONZÁLEZ – Director adjunct Relații Internaționale, domnul Eduardo MAESO RIVAS – Șef Serviciu Colaborare Internațională Pensii – Institutul Național de Securitate Socială – INSS.

La reuniune au participat și reprezentanți ai Ambasadei României în Regatul Spaniei.

Scopul celei de a doua videoconferințe a fost acela de a continua discuțiile, inițiate cu ocazia primei videoconferințe româno-spaniole din 06.07.2020, privind modalitățile de eficientizare a colaborării dintre instituțiile de asigurări sociale din România și cele din Spania, în vederea eliminării tuturor dificultăților apărute în procesarea dosarelor de pensie la nivel bilateral, în baza regulamentelor europene de coordonare a sistemelor de securitate socială, pentru foștii sau actualii asigurați ai sistemului public de pensii din România și/sau din sistemul spaniol de asigurări sociale.

Conducerea CNPP a subliniat, în acest context, că este preocupată în mod real de situația românilor care au muncit, muncesc și locuiesc pe teritoriul Spaniei, respectiv de garantarea obținerii cu celeritate a drepturilor de pensie cuvenite acestora.

Domnul Daniel Baciu, președintele CNPP, a mulțumit omologilor spanioli și Ambasadei României în Regatul Spaniei pentru implicarea și sprijinul acordate în instrumentarea dosarelor de pensie internațională constituie în relația dintre cele două state, subliniind, totodată, necesitatea continuării acestor acțiuni comune.  

Președintele CNPP a subliniat faptul că, în urma acestor demersuri comune, numărul de dosare de pensie restante, aflate în evidența caselor teritoriale de pensii, constituite în relația cu Spania, a scăzut considerabil.

Agenda reuniunii a inclus:

  1. Problemele pe care le întâmpină, în continuare, casele teritoriale de pensii în procesarea dosarelor de pensie în cazul persoanelor care au desfășurat activități profesionale atât în România, cât și în Spania
  2. Protocolul propus de partea spaniolă privind schimbul de date dintre CNPP și INSS (deces, cuantum pensie).

Cu această ocazie, reprezentanții CNPP au pus accent pe necesitatea transmiterii, de către solicitanți, prin intermediul instituțiilor spaniole corespondente, a documentelor care fac dovada vechimii în muncă realizată în România anterior datei de 01.04.2001, precum și a celor care fac dovada perioadelor asimilate celor obligatorii în sistemul public de pensii din România.

Reamintim solicitanților de drepturi de pensie din România stabiliți pe teritoriul Spaniei că, în vederea stabilirii drepturilor de pensie cuvenite din sistemul public de pensii din România, este necesară depunerea/transmiterea tuturor documentelor prevăzute de legislația română, în original sau în copie certificată de instituțiile spaniole de securitate socială pentru conformitate cu originalul.

Vor fi prezentate, obligatoriu, actele din care să rezulte perioadele de activitate din România, precum carnetul de muncă sau adeverinţe eliberate, în condiţiile legii, de foştii angajatori din România, adeverinţe privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (dacă este cazul), adeverinţe privind condiţiile de muncă deosebite, speciale şi/sau alte condiţii (dacă este cazul), diploma de absolvire a învăţământului universitar și adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi (dacă este cazul), livretul militar (dacă este cazul), adeverinţa de studii, în cazul urmaşilor copii în vârstă de peste 16 ani (pentru pensia de urmaș).

Lista detaliată a documentelor necesare pentru fiecare categorie de pensie se regăsește pe site-ul CNPP www.cnpp.ro – Secțiunea Pensii.

Subliniem faptul că, în încheierea videoconferinței, președintele CNPP a reiterat importanța finalizării urgente a tuturor dosarelor de pensie aflate în așteptarea unui răspuns din partea omologilor spanioli, transmițând rugămintea de a fi comunicate caselor teritoriale de pensii, cu celeritate, documentele și informațiile necesare solicitate părții spaniole.  

În cursul aceleiași zile, CNPP a transmis părții spaniole, prin intermediul Atașatei pe probleme de muncă și Sociale din cadrul Ambasadei României în Regatul Spaniei, lista actualizată a dosarelor restante pentru care partea română așteaptă urgent răspunsul părții spaniole.

 

DATE DE CONTACT PENTRU INFORMAȚII SUPLIMENTARE:

Casa Naţională de Pensii Publice
Direcţia Relaţii Internaţionale
Director Maria-Luiza Socol-Florescu
Str. Latină nr. 8, sector 2, Bucureşti
E-mail: dre@cnpp.ro
Web page: www.cnpp.ro
Tel.: 0040.21.311.80.47

● Precizări referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 188/2020

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 188/2020, noi locuri de muncă sunt recunoscute ca locuri de muncă în condiţii speciale, în înțelesul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Sunt avute  în  vedere următoarele activităţi din sectorul construcții nave pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.

Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informaţiile preluate din declaraţia nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice precum şi din declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, constituie elementele pe baza cărora se stabileşte stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi punctajul anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii.

Perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități în locurile de muncă de mai sus şi care – conform legislației anterioare – au fost încadrate în grupa I de muncă, este asimilată stagiului de cotizare realizat în condiții speciale de muncă.

Beneficiile acestor dispoziții sunt:

  • Reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au desfășurat cel puțin 25 de ani activități în locurile de muncă mai sus menționate;
  • Utilizarea,  la determinarea punctajului mediu anual,  a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, pentru stagiul de cotizare realizat în aceste condiții.

Vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 50 ani pentru femei şi 52 de ani pentru bărbaţi în cazul persoanelor care au desfășurat cel puțin 25 de ani în locurile de muncă mai sus menționate.

Cine poate beneficia de dispozițiile acestui act normativ?

  • Persoanele care solicită deschiderea drepturilor de pensie ulterior datei de 24.08.2020, inclusiv, respectiv data intrării în vigoare a actului normativ în discuție şi care au desfășurat activitățile menționate mai sus;

IMPORTANT!

  • Pentru recunoaşterea acestor perioade ca fiind lucrate în condiții speciale, persoana interesată trebuie să depună adeverința eliberată de angajatorul la care a lucrat sau, după caz, de către deținătorul legal al arhivelor acestuia;
  • Modelul adeverinței poate fi descărcat aici.                                                                         

De asemenea, prin Legea nr. 188/2020 s-au modificat şi prevederile art. 105 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile Codului civil referitoare la termenul de prescripție, drepturile de pensii stabilite/recalculate în condițiile legii, se plătesc de la data acordării înscrisă în decizia emisă de casa teritorială de pensii, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, care se plătesc de la data încetării calității de asigurat.

Menționăm că prevederile art.107 din Legea nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare, au rămas nemodificate.

Astfel, în  situaţia sumelor acordate urmare revizuirii drepturilor de pensie în baza art. 107 alin. (1) şi (1^1) plata se face în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor.

Biroul de presă CNPP

● Comunicat referitor la plata pensiilor și a celorlalte drepturi de asigurări sociale în luna septembrie 2020

Casa Națională de Pensii Publice informează beneficiarii sistemului public de pensii că operațiunile  referitoare la achitarea drepturilor de pensie pentru luna septembrie 2020 au fost încheiate.

Documentele de plată/informare a plății pensiei au fost expediate către Compania Națională „Poșta Română” SA și au fost finalizate toate celelalte operațiuni care implică plata pensiilor și a celorlalte drepturi de asigurări sociale în luna septembrie 2020.

În luna septembrie, 2020 calendarul de plată va fi respectat, după cum urmează:

►  Prin CN „Poșta Română” SA:

Plăţi curente

• 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;

• pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu), drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .

Plăţi restante

• 11 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor

• pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu), drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

►  Plata prin conturi curente sau conturi de card se face  în data de 14

 Documentul de informare (talonul mov) va fi transmis între 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor.

Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Reamintim cu această ocazie că, începând cu 1 septembrie 2020:

– valoarea punctului de pensie este de 1.442 lei;

– indemnizația socială pentru pensionari este de 800 lei;

– indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I, este de 1.154 lei.

 

Biroul de presă al CNPP

● Comunicat referitor la majorările de drepturi care se aplică de la 1 septembrie 2020

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la  rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751/18.VIII.2020, conduce la următoarele majorări, începând cu data de 1 septembrie 2020:

1. Potrivit art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, așa cum a fost modificat prin art.42 din O.U.G. nr.135/2020, valoarea punctului de pensie crește de la 1.265 lei la 1.442 lei.

2. Conform prevederilor art. 41 din O.U.G. nr.135/2020, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, crește de la 704 lei la 800 lei.

3. Potrivit dispozițiilor art. 77 alin. (2)  din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul indemnizației de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie și crește de la 1.012 lei la 1.154 lei.

4. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, republicată, indemnizaţia pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creaţie se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie. Indemnizaţia reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după cazaflată în plată la data solicităriidar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.

De reţinut: indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare se menține la 1,41 pentru anul 2020, așa cum a fost prevăzut la art. 17 din Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

 

DIRECŢIA COMUNICARE ȘI RELAŢII PUBLICE (CNPP)

● Reluarea activității privind tratamentul balnear în unitățile aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice

Începând cu data de 24.06.2020, Casa Națională de Pensii Publice a reluat activitatea de tratament balnear în hotelurile și bazele de tratament care aparțin Societății Comerciale de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă – „TBRCM” SA.

Casa Națională de Pensii Publice dispune de structuri complete de cazare, masă şi tratament în 13 staţiuni balneoclimaterice (lista cuprinzând stațiunile și tariful integral al biletelor poate fi vizualizată aici).

Capacitatea hotelieră totală a complexelor balneare este de 3.154 locuri de cazare/serie, însă pentru respectarea măsurilor de siguranță, în perioada pandemiei au fost puse în vânzare doar 2.108 locuri de cazare/serie.

De asemenea, pentru prevenirea contaminării clienților dar și salariaților, în fiecare sucursală sunt implementate măsurile necesare pentru ca facilitățile hoteliere să fie complet operaționale, inclusiv crearea de circuite funcționale în bazele de tratament balnear, astfel încât hotelurile să fie pregătite pentru reluarea tuturor serviciilor pentru pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, în condiții de maximă siguranță.

Sunt obligatorii triajele epidemiologice, instructajele specifice pentru fiecare categorie de tratament cu respectarea circuitelor şi folosirea echipamentului de protecţie, respectarea protocoalelor privind dezinfecţia încăperilor, cabinetelor medicale, dispozitivelor medicale şi a mobilierului.

Activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear prin intermediul sistemului pe care îl administrează și îl gestionează Casa Națională de Pensii Publice a fost sistată din 16 martie 2020, în contextul răspândirii COVID-19. 

Pentru anul 2020, Guvernul a aprobat 59.926 de locuri la tratament balnear și a alocat 370.314.000 lei cu această destinație.

● Comunicat referitor la biletele de tratament balnear asigurate prin Casa Națională de Pensii Publice

Casa Naţională de Pensii Publice se pregătește pentru reluarea activităţii privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, în condiţii de siguranţă medicală impuse de prevenirea răspândirii COVID–19.

Persoanele interesate pot depune cererile la casa de pensii  în a cărei rază teritorială domiciliază. Pentru evitarea aglomeraţiei la sediile caselor de pensii, recomandăm transmiterea cererilor prin poștă sau prin e-mail.

De reținut:

1. La depunerea cererii pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarul nu mai este obligat să depună copia actului de identitate și talonul de pensie.

2. Prima serie de tratament disponibilă și unităţile care vor asigura serviciile aferente vor fi anunţate în timp util, prin postarea pe portalul CNPP.

3. Modelul de cerere poate fi descărcat aici.

4. La nivelul județului Botoșani, datele de contact sunt următoarele:
CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII BOTOȘANI
Compartimentului Gestiunea Biletelor de Tratament
Calea Națională nr. 85, Botoșani, jud. Botoșani

Persoană de contact: Daniel ASAVETEI
Telefon: 0371 471 307;
E-mail: daniel.asavetei@cnpp.ro

● Comunicat de presă cu privire la ACTIVITATEA DE EXPERTIZĂ MEDICALĂ a capacității de muncă, după data de 15 mai 2020

CABINET DE EXPERTIZĂ MEDICALĂ BOTOȘANI: 0231.514466, 0725.943616, 0725.588820
CABINET DE EXPERTIZĂ MEDICALĂ DOROHOI: 0231.613240, 0725.588816
E-MAIL: cjpbt.expertiza@yahoo.com

Începând cu data de 15.05.2020, cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă își reiau activitatea de expertizare a capacității de muncă, în cazul pensionarilor de invaliditate care urmau să fie revizuiți la termen, cu programare stabilită în perioada instituirii stării de urgență. Procedura de lucru este următoarea:

  • Pensionarilor care erau programați la revizuire în perioada stării de urgență și a căror revizuire nu a fost efectuată, li se vor solicita telefonic să comunice documentele medicale care au fost emise de la ultima revizuire medicală, precum și programul de recuperare efectuat. În acest caz, documentele vor fi trimise prin poștă sau, acolo unde este posibil, prin mijloace de comunicare electronică, la sediul casei de pensii.
  • În cazul pensionarilor care nu pot fi contactați telefonic se va emite o notificare scrisă privind necesitatea transmiterii documentelor medicale prin serviciul poștal.
  • După analizarea acestor documente se va emite decizie medicală asupra capacității de muncă, document care va fi comunicat pe adresa beneficiarului, cu confirmare de primire.
  • În situația în care documentele medicale nu sunt concludente, medicul expert de asigurări sociale va programa pensionarul pentru examinare clinică fără să solicite documente medicale suplimentare.
  • În cazul pensiilor de invaliditate, cazuri noi, cererea completată, împreună cu documentele medicale vor fi depuse în plic sigilat la casele teritoriale de pensii din raza de domiciliu sau prin poștă. Acolo unde este posibil, prin mijloace de comunicare electronice.

Reamintim că în perioada stării de urgență și încă 30 de zile după expirarea acesteia, deciziile medicale asupra capacității de muncă au fost menținute, urmând ca plata pensiei de invaliditate sau de urmaș să fie continuată până la data de 1 iulie 2020. Până la începutul lunii iulie 2020, toți pensionarii de invaliditate care aveau  termen de revizuire medicală stabilit până la 15.05.2020, vor fi contactați în vederea revizuirii pe baza documentelor existente sau a examinării clinice la cabinet, fără să fie solicitate documente medicale recente.

“Rugăm persoanele interesate de activitatea de expertiză medicală să se informeze prin telefon cu privire la eventualele nelămuriri pe care le au, pentru a evita o deplasare la sediul  instituției noastre. Precizăm că informațiile pot fi solicitate la telefon 0231.51.44.66 / 0725.94.36.16 și 0725.58.88.20 pentru Cabinetul de Expertiză Medicală Botoșani și 0231.61.32.40 sau 0725.58.88.16 pentru Cabinetul de Expertiză Medicală Dorohoi, precum și la adresa de poștă electronică: cjpbt.expertiza@yahoo.com, declară directorul CJP Botoșani, Cristina-Elena Anton.

● INFORMARE DE PRESĂ PRIVIND MĂSURILE DE SIGURANȚĂ MEDICALĂ IMPUSE LA CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII BOTOȘANI

În data de 11 martie 2020, Casa Județeană de Pensii Publice Botoșani, prin Compartimentul Comunicare și Relații Publice, a dat publicității un COMUNICAT DE PRESĂ privind măsurile de siguranță medicală legate de prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus COVID-19.

● Guvernul României a stabilit numărul de bilete de tratament balnear pe care îl poate asigura în anul 2019 prin sistemul administrat de Casa Națională de Pensii Publice

Comunicatul de presă al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale privind aprobarea numărului de bilete de tratament balnear care se poate acorda în anul 2019 prin sistemul administrat de Casa Națională de Pensii Publice.

● Precizări referitoare la aplicarea Legii nr. 221/27.07.2018

Precizări referitoare la aplicarea Legii nr. 221/27.07.2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 263/2010